Frustrarea

O vorba mare mi-a zis tata
Si m-am lovit de ea toata viata
Cand ajungi sus, ei se vad prea jos
In spate te vorbesc urat, in fata frumos
C-asa-i aproapele meu, un om cu suflet mare
Se bucura prea tare si pare ca il doare
Si pune pe rana sare, in ochi are doar frustrare
Ca-l mananca gelozia cand unu are si el n-are
Si-l vad cum se consuma-n el
Ca de ce dracu am eu mai mult ca el in portofel!
Oamenii-s facuti sa se iubeasca
Dar oamenii sunt javre, ce-asteapta sa loveasca
Oamenii pot sa te duca sus
Dar vezi ca oamenii-o sa strige ca ei acolo te-au pus
Tata mi-a zis: Bogdane-asculta bine
Astia se hranesc cu ce ai mai bun in tine
N-ai sa-i vezi vreodata, cu stomacul gol
Ca e plin cu durerea ta si frustrarea lor!
Tatal meu imi spune
Sa nu mai cred in lume
Frustrarea e o boala
Sora cu invidia
Tatal meu imi spune
Ca frustrarea lasa urme
Si lumea ma raneste doar sa-mi vada lacrima
Strofa 2:
Cine te pune sa mananci cu pofta de sub unghie?
Si ura te-mpinge sa-ti pui de gat o franghie
Omule ce te-ncalzeste daca pic in hau?
Cand soarta ma loveste, tu ma impingi mai rau?!
Pana si industria e plina de frustrare:
«Eu nu fac feat. cu ala, ca-i fac numele prea mare»
Doar frustrati de calitate, oameni plini de caracter
Se stiu ei mult prea bine, la cine ma refer
Alti oameni cu principii se uita si-n curtea ta
Ti-ar vrea hainele, masina chiar si pe nevasta-ta
Se bucura daca banca vine casa sa ti-o ia
Ca doarme mai bine noaptea cu nefericirea ta
Omul se macina, din orice pricina, te vrea-n paragina
Viata lui se clatina, din sarcina vrea platina
Imi iau valiza plec sa caut niste soare
Sa stau macar o clipa, ferit de animale
Tatal meu imi spune
Sa nu mai cred in lume
Frustrarea e o boala
Sora cu invidia
Tatal meu imi spune
Ca frustrarea lasa urme
Si lumea ma raneste doar sa-mi vada lacrima