
Nu am prea multe de spus Dar nici de gând nu am să tac Nu înțeleg de ce m-ai pus să-ți promit Ce nu am vrut să fac Am încercat să mă schimb, zău Am încercat să fiu cel mai bun Însă din reticențe mi-a fost greu Măcar un punct să îl adun Atunci când însăți tu nu ai crezut deloc Eu am mers înainte și am pariat tot, pariat tot Acum să nu îmi spui ca sunt doar eu de vină Știi prea bine, tu mi-ai pus zarurile-n mâna Pe jumătate mort, pe jumătate beat Mă țin de ușa deschisă pe care ai lăsat-o când ai plecat Pe jumătate beat, pe jumătate mort Trebuia să-nchizi, fir-ar, ușa de tot Pe jumătate mort, pe jumătate beat Dacă aș fi știut, nu aș fi încercat, dar… Tu mi-ai dat o șansă din o mie și știi Pentru mine, e mereu doar fifty/fifty Și nu mai am pași pe table Chiar dac-aș vrea să mă mai joc Chiar dacă tu nu mi-ai lăsat nici o șansă Chiar dacă nici o șansă a fost tot (ye) Nu înțeleg cum ți-a reușit Să mă legi la ochi cu cuvinte din nimic Să-mi intri până la os Iar mai apoi să mă trântești cu toată forța în jos Atunci când însăți tu ai aruncat pe foc Toate gloanțele, eu am rămas pe loc, eu am rămas pe loc Acum să nu îmi spui ca sunt doar eu de vină Știi prea bine, tu mi-ai pus zarurile-n mâna Pe jumătate mort, pe jumătate beat Mă țin de ușa deschisă pe care ai lăsat-o când ai plecat Pe jumătate beat, pe jumătate mort Trebuia să-nchizi, fir-ar, ușa de tot Pe jumătate mort, pe jumătate beat Dacă aș fi știut, nu aș fi încercat, dar… Tu mi-ai dat o șansă din o mie și știi Pentru mine, e mereu doar fifty/fifty
Песен-НИКИ
Загрузка...
Другие песни The Motans
Все песни →Похожие песни

Бигасс
SODA LUV
Ничего личного
Русский рэп201975,449

Бандана
Платина
РНБ КЛУБ
Русский рэп201859,980

Свадебное путешествие
Александр Буйнов
Острова любви
Русская эстрада199954,906

Каспий жағалауы
Azamat
Поп200134,438

Шпилька-каблучок
Лолита
Анатомия
Русская эстрада201433,308

Девочка 2D
Dead Rave
Singles 15-17
Русский рэп201828,891





