
Prima zi de școală Rândul din mijloc În ultima bancă Credeam că-i un joc O doamnă înțeleaptă vorbea răspicat Eram un copil simplu, suflet curat Imaculat, cămașa, uniforma Gustam din viață și îi simțeam aroma Urma să citesc de Creangă, Coșbuc Să întreb de unde vin, și încotro mă duc Și-am avut o bunică model Lacrimi de iubire cad uneori din cer Și el, un bătrân neînfricat, da, m-a crescut un bărbat adevarat Și când au plecat, m-am anturat greșit Că mă simțeam bine, dar nu mă simțeam iubit Anturajul, casetofoane din mașini Cluburi de noapte, cu jocuri de lumini Cineva de sus și cineva de jos Eram prins la mijloc, ziceam că e frumos Tocuri înalte cu gagici bombate Bani făcuți ușor mă puneau pe culmi înalte Prima zi de muncă, cum e să muncești? E unu' mai în spate, abia așteaptă să greșești Dacă te sună, trebuie să-l oprești Dacă te-ntreabă, să le spui că n-o iubești Nu era de mine, ce filme aveam în cap Credeam că pot să bag o bancă într-un sac Da' când m-a sărutat, s-a schimbat filmu' Eram într-o cursă, trebuia să ies primu' Și-am câștigat, aș putea spune, cea mai frumoasă femeie din lume Așa am văzut-o și așa va rămâne Și-n caz că m-aude, îi transmit să mă sune Zile bune, că mirosea bine Știa tot cartieru' c-avea miere de albine Totu' bine, frații-mi dădeau cu pace Trece ceva timp și gașca de la colț se sparge Trage tu, cartea mea și spune-mi: «O să faci atâția bani încât n-o să poti să-i numeri» Nu mulțumesc, vreau să-mi dai atât cât merit Am 27 de ani, sunt rapper tare și vreau credit
Песен-НИКИ
Загрузка...
Другие песни El Nino
Все песни →Похожие песни

Бигасс
SODA LUV
Ничего личного
Русский рэп201975,448

Бандана
Платина
РНБ КЛУБ
Русский рэп201859,980

Свадебное путешествие
Александр Буйнов
Острова любви
Русская эстрада199954,906

Каспий жағалауы
Azamat
Поп200134,438

Шпилька-каблучок
Лолита
Анатомия
Русская эстрада201433,308

Девочка 2D
Dead Rave
Singles 15-17
Русский рэп201828,891


